Tot ce trebuie să știi despre trigliceride


Trigliceridele sunt un tip de grăsimi din organism, cu roluri specifice. Pot proveni din alimentație, dar sunt și sintetizate în corp, din anumiți carbohidrați simpli (făina albă, dulciurile, alcoolul). Aproape toate grăsimile alimentare sunt compuse din trigliceride, fie că provin din surse vegetale, precum uleiul de măsline sau margarina, ori din surse animale, cum este untul, smântâna și untura. 

Trigliceridele din uleiul de pește sunt bogate în Omega 3, acizi grași esențiali pe care corpul nu îi poate produce. Suplimentarea dietei cu un nutraceutic pe bază de Omega 3 (UnoCardio X2, UnoCardio 1000 + Vitamina D 1000 ) reduce riscurile de inflamație și de boli cardiovasculare1, iar în același timp susține buna funcționare a ochilor, creierului și vaselor de sânge.

 

Diferența dintre colesterol și trigliceride

Deși sunt analizate împreună în hemoleucograme, valorile nu reprezintă același lucru. Atât trigliceridele cât și colesterolul sunt lipide, dar trigliceridele sunt molecule de grăsime. Colesterolul este un compus fie ingerat prin alimentație, fie produs în ficat sau intestine, care face parte din membrana celulelor. Colesterolul mai ajută și la digestia alimentelor, pe când trigliceridele doar se depun sub formă de țesut adipos.

Colesterolul este de două feluri, colesterol ”bun” HDL și colesterol ”rău” LDL. Diferența, precum și numele, provine din gradul de densitate al moleculelor de colesterol. Când densitatea este scăzută, există mai multe șanse ca moleculele LDL să se depună pe pereții arteriali, cauzând ateroscleroză. În același timp, colesterolul HDL protejează sistemul cardiovascular și încurajează procesele de la nivel celular.

Suplimentele pentru scăderea colesterolului (precum  CholeRiceTM + ChoLive) vor acționa asupra moleculelor de grăsimi și împiedica depunerea lor, potrivit cercetătorilor.2 Antioxidanții precum monacolina K, hidroxitirozolul și vitamina E au efectul de a proteja lipidele din sânge împotriva stresului oxidativ, cauza principală a aterosclerozei.

Diferențele încep încă de la tipul de grăsime consumată. Grăsimile nesaturate, cele care provin de cele mai multe ori din surse vegetale (ulei presat la rece), au un conținut mai mare de colesterol HDL. Grăsimile saturate, cele care provin din surse animale, sunt sănătoase doar în cantități moderate. Cele mai periculoase pentru sănătate sunt grăsimile trans-saturate sau hidrogenate, cărora li se adaugă molecule de hidrogen în procesul de producție pentru a le crește valabilitatea. Acestea conțin o cantitate mare de colesterol LDL și trigliceride, care se depun în organism.

Organismul păstrează rezervele de trigliceride pe post de sursă de energie, în situații de criză. În ultimele decenii, rata obezității a crescut substanțial, mai ales din cauza aportului tot mai crescut de alimente bogate în grăsimi saturate și carbohidrați. Deși de cele mai multe ori energia celulară se bazează pe ingestia de glucide (zaharuri), doar când sunt consumate rezervele de grăsime apare scăderea în greutate.

 

Care sunt valorile normale ale trigliceridelor

O valoare prea mare de trigliceride în sânge va cauza hipertrigliceridemie, un factor important în riscul cardiovascular. Medicii recomandă valori mai mici de 103 mg/ dl pentru bărbații tineri, și 97 mg/ dl pentru femeile tinere. Dacă trigliceridele ating valori de peste 150 mg/ dl, apare riscul de sindrom metabolic, pe când o valoare exagerată de 1000 mg/ dl prezintă un risc foarte ridicat de pancreatită acută.

 

Moduri naturale de a reduce trigliceridele

Cea mai simplă metodă de a ține nivelul trigliceridelor sub control vine din alimentație. Consumul de alimente grase trebuie redus, în special când vine vorba de grăsimile saturate și trans-saturate. De asemenea, trebuie redus și consumul de carbohidrați, zaharuri și alcool, pentru a încetini producția de trigliceride. Un stil de viață sănătos, bazat pe o alimentație echilibrată și exerciții fizice regulate, va reduce riscul formării multor boli, dar mai ales a afecțiunilor cardiovasculare. 

În cazuri de hipertrigliceridemie, medicul cardiolog ar putea recomanda medicamente specifice, precum statine și niacine. Nutraceuticele pe bază de Omega 3 (UnoCardio X2, UnoCardio 1000 + Vitamina D 1000 ), dar și cele cu efect antioxidant ( CholeRiceTM + ChoLive), pot ajuta la reducerea nivelului de trigliceride în sânge. Astfel, vor menține sănătatea sistemului cardiovascular și nivelul tensiunii arteriale, reducând riscul de infarct și de accident vascular cerebral.

 

Cum să alegi suplimentele cu Omega 3 în funcție de trigliceride

Acizii grași Omega-3 apar în mod natural sub două forme, trigliceride și fosfolipide. În procesul de creare al suplimentelor alimentare, trigliceridele pot fi transformate în acizi grași liberi, în esteri metilici sau esteri etilici. Suplimentele alimentare pe bază de Omega 3 sunt de cele mai multe ori sub forma esterilor etilici sau trigliceride re-esterificate. 

Capsulele de ulei de pește sub formă de ester etilic sunt transformate din formula de trigliceridă naturală în ester etilic sintetic pentru a îndepărta metalele grele și alte impurități. Dar nu sunt la fel de eficiente în a oferi Organismului sursa completă de Omega 3 de care are nevoie.

Nutraceuticele UnoCardio X2și  UnoCardio 1000 + Vitamina D 1000  conțin formula mai rară de r-trigliceride (rTG), trigliceride re-esterificate. Aceasta asigură abosrbția mult mai eficientă a acizilor grași Omega 3 în organism.3 Formula de ulei de pește sub forma esterilor de etil are de obicei rolul de a crește concentrația de Omega 3 în mod artificial, dar aceasta nu se vor sintetiza la fel de ușor în celulele corpului.



Bibliografie: 

Studiul ”Omega-3 polyunsaturated fatty acids and cardiovascular diseases.”, publicat în Minerva Cardioangiologica, în 2003, autor Marchioli R. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/14551524

Studiul ”The short-term supplementation of monacolin K improves the lipid and metabolic patterns of hypertensive and hypercholesterolemic subjects at low cardiovascular risk.”, publicat în Food & Function, în 2018, autori: Mazza A., Schiavon L., Rigatelli G. et al. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29951651

Studiul ”A randomized clinical trial to determine the efficacy of manufacturers’ recommended doses of omega-3 fatty acids from different sources in facilitating cardiovascular disease risk reduction”, publicat în Lipids in Health and Disease, în 2014, autori: Maggie Laidlaw, Carla A Cockerline, William J Rowe. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4085663/

Lăsați un comentariu
Comandă telefonic